Când vorbim despre pâine, nu ne gândim doar la tradiţionala franzelă sau la pâinea de casă ce ne aduce aminte de copilărie. În prezent, există din ce în ce mai multe sortimente de pâine, inspirate din reţete tradiţionale din întreaga lume.
Pâinea nu înseamnă doar o simplă combinaţie de făină şi apă. Există sute de feluri de pâine, fiecare cu texturi, gusturi, forme şi mărimi diferite. Particularităţile fiecărui tip de pâine rezultă, în primul rând, din alegerea ingredientelor. Materia primă de bază este făina, dar şi grişul poate fi folosit pentru pâine. Făina poate fi rafinată sau integrală, de grâu, de secară sau de porumb şi poate fi amestecată cu apă, ulei sau lapte. În afară de ingrediente, un element esenţial este şi îndemânarea la fabricarea pâinii: nu degeaba, de exemplu, cele mai bune baghete se produc în Franţa, în ciuda faptului că reţeta a fost împrumutată şi dincolo de hotarele acestei ţări.
Europa, în lung şi în lat
În cea mai mare parte a Europei, inclusiv în România, ingredientul principal pentru fabricarea diverselor sortimente de pâine este făina de grâu, însă în ţările nord-europene se obişnuieşte ca pâinea să fie făcută din făină de secară. În Germania, preferata tuturor este „pumpernickel“, o pâine neagră, făcută cu secară şi melasă şi care are un miez foarte dens. Suedezii consumă mai mult pâine cu seminţe de orz, secară sau malţ, dar şi celebra pâine suedeză fabricată din făină de secară şi de grâu, fără maia. Această varietate de pâine se prezintă sub forma unor plăcinţele foarte fine, foarte moi şi dulcege, ideale pentru sandvişuri.
Coborând către sudul Europei, lăsăm în urmă secara şi redescoperim uleiul de măsline, care este folosit în multe ţări mediteraneene pentru fabricarea unor pâini moi şi aromate. Italia este locul de origine al pâinii „foccacia“, cu sare şi ulei de măsline, care nu lipseşte de la nici o masă şi care este, de obicei, împănată cu ierburi aromate sau măsline. Puţin mai la est de Mediterană, pâinea gen lipie face furori: fiind rotundă şi plată, se poate „orna“ cu absolut orice ingredient.
Varietăţi de pâine din Africa
În regiunea africană cunoscută drept Maghreb (care include cele trei ţări nord-africane Tunisia, Algeria şi Maroc, Egiptul, şi parţial Libia şi Mauritania), grişul de grâu este principalul ingredient folosit la fabricare pâinii. Localnicii adaugă ulei de măsline în compoziţie, pentru a obţine pâinici plate sau puţin crescute, sub formă de plăcinte. Vorbind despre sortimentele de pâine de aici, trebuie să amintim de „matlou“, o pâine rotundă, bine crescută, de „amtunt“, pâine cu plămădeală, dar şi de „M’semmen“, pâine plată, tradiţională din Maroc. Reţetele de pâine folosite în Maghreb diferă mult de la o ţară la alta, aşa că, dacă ajungeţi vreodată în Africa, vă recomandăm să le încercaţi pe toate.
Pofticioase să mănânce pâine europeană făcută din grâu, însă afectate de creşterea accentuată a preţului ingredientelor, populaţiile din Africa sub-sahariană au învăţat să improvizeze şi au inventat numeroase feluri de pâine produse din materii prime locale precum maniocul, meiul, porumbul, bananele plantain sau cartofii dulci.
Şi asiaticilor le place pâinea
Contrar ideilor preconcepute potrivit cărora atâta timp cât consumă orez şi tăiţei popoarele din Asia nu ar mai avea nevoie şi de pâine, asiaticii o mănâncă în fiecare zi. Există un sortiment de pâine de mei care se consumă în special în Japonia, unde este folosită pentru sandvişuri sau se prăjeşte. În India şi în ţările învecinate se mănâncă foarte mult celebra pâine „naan“, plată, făcută din făină de grâu şi fără maia. Varianta cea mai cunoscută a acesteia este „naan“ cu brânză, însă la fel de bine se poate prepara cu ierburi aromate sau cu ceapă. În aceste regiuni mai există şi pâinea „chapati“, un fel de clătită, care însoţeşte toate felurile de mâncare.
America Latină rămâne fidelă tradiţiilor
Locuitorii din America Centrală consumă de sute de ani „tortillas“, nişte plăcinţele făcute din făină de porumb. Acestea se pot consuma singure, înlocuind pâinea, sau pot fi integrate în alte feluri de mâncare precum taco. Tot aici, pâinea numită „pan dulce“ este la mare preţ, situându-se între pâinea normală şi brioşele dulcege.
În America de Sud, moştenirea colonială şi tradiţiile indiene se amestecă: locuitorii din oraşele mari se dau în vânt după pâine europeană, însă oamenii din provincie preferă sortimente rustice de pâine. Astfel, în Chile, pâinea tradiţională este „milcao“, pe bază de cartofi, în timp ce în pieţele boliviene se găsesc din belşug sortimente de pâine: marraquetas, sarnitas, empenadas, bollos, sopaipillas, colizas, cuńapés şi multe, altele.
